Sasha, catelusa nebunatica care isi cauta un nou stapan.

**linuta21** Vin Noi 19, 2010 2:35 am

Sasha s-a nascut in 21 martie, e vaccinata si sterilizata. Iata povestea ei:
Am deschis ochisorii si am vazut-o pe mamica mea, eram intr-un tarc pe care l-au construit special pentru noi, si unde am invatat sa papam singurei si mami a putut sa stea linistita sa ne arate cum sta treaba cu viata de catel. Cand am inceput sa papam singurei veneau oameni si se uitau la noi si cate unul din noi mai si pleca cu ei, am inteles ca acasa, oare ce insemna si aia?
Pentru noi si pt mami era anunt in ziar, ca ne cautam o casuta, din din cand in cand mai suna telefonul doamnei care a dat anuntul pt noi si fratii si surorile mele plecau acasa si eu ramaneam acolo...Eu cu mami si cu inca o surioara de a mea (eram 6 la inceput). Oare nu ma vroia nimeni? Oare de ce?
Am ajuns intr-un loc numit Livada Postei si acolo doamna si cu mine ne-am intalnit cu un baiat si o fata, care m-au luat in brate si au zis: "ce scumpa e!" Si am plecat cu ei, dar nu stiam unde, nu mai vazusem atata lume, atata aglomeratie, eram speriata si nu stiam ce se va intampla cu mine, si unde ma duc.
Am ajuns intr-un loc, la casa lor unde m-au lasat pe jos iar eu curioasa am inceput sa miros peste tot si sa dau din codita, pentru ca cei 2 oameni vorbeau frumos cu mine si ma alintau, era placut si minunat sa stii ca esti centrul universulu pentru ei, si asa incet incet am inceput sa ii iubesc si ei sa ma iubeasca pe mine-gogosica- pentru ca eram dulce (asa ii auzeam ca spun).In fiecare zi eram plimbata si alintata, aveam la gat o zgarda, si ma duceau la plimabare prin oras, vedeam alti caini la fel ca mine, veseli si iubiti, ma simteam bine si mi-am dat sema ce inseamna acasa, era minunat, sa ai langa tine oameni care te iubesc si te plimba!
Incet, incet am crescut si m-am facut mare si plimbarile mele au inceput sa nu mai fie zilnice (nu stiu de ce, dar eu imi doream din tot sufletul), ramaneam singura in casa si plangeam cand ii vedeam ca pleaca fara mine...vroiam si eu.....
Intre timp a aparut si o doamna in casa, care nu stia de mine, ca copii nu i-au spus, nu m-a vrut de la inceput si nu ma accepta... Nu o pot condamna, doar nu m-a ales ea...
Intr-o zi mi-am dorit atat de tare sa plec cu ei incat am luat in gura lesa sa le arat ca si eu vreau cu ei, dar tot degeaba, au iesit si au inchis usa dupa ei si am ramas din nou singura, eu cu lesa in gura, pe care am facut-o praf de suparare! Si zgarda...
Si tot asa am continut zile intregi si acum ei nu ma mai alinta, nu mai imi ofera nici macar o mangaiere, nu imi mai spun ca sunt gogosica... Oare nu ma mai iubesc,oare am gresit undeva???
Eu tot ce imi doream era sa merg cu ei la plimbare si ei ma lasau inchisa si singura in casa. Imi place sa alerg...doamne ce mult imi place...
Ii vedeam zi de zi cum se incalta si pleaca si m-am gandit ca daca nu vor mai avea cu ce sa se incalte nu vor mai pleca, pentru ca pe mine nu mai aveau cu se sa ma plimbe pt ca am ros lesa si m-am hotarat sa le rod papucii, macar daca nu pleaca stau cu mine si poate primesc si eu o mangaiere, dar in loc de mangaierea am primit doar reprosuri din partea lor si vorbe urate! Javra e unnul dintre ele...Oare ce inseamna asta??
Si m-au certat ca le-am ros papucii, si eu care credeam ca poate asa ii fac sa mai stea si cu mine, macar putin....
Pe mine nu ma deranjaza, vreau doar sa ma iubeasca, dar se pare ca au uitat de mine, au uitat ca si eu am sentimente si dorinte, au uitat ca eu ii iubesc din tot sufletul.. chiar din tot sufletul...
Cineva a vrut sa ma ia, dar nu au vrut sa ma lase, i-a apucat melancolia cand si-au dat seama ca m-ar putea pierde si am crezut ca viata mea va deveni mai buna ca isi vor da seama ca trebuie sa ma plimbe mai mult sau sa ma bage in seama, dar se pare ca nu s-a schimbat nimic.
Si tot asa sunt si acum stau si ma uit la ei cum pleaca si nici macar nu ma baga in seama, mai imi spun din cand in cand: javra naibii mi-a ros toti papucii si toate hainele...Pai daca ma plictisesc, ce sa fac?? Nici macar usa de la balcon nu o lasa deschisa, ca se face frig, si eu nu-mi pot face nevoile...
Sunt trista si suparata ca nu ma mai iubesc, dar macar am o casa, asa cum o fii ea! Sau cel putin aveam o casa, doamne oare asta inseamna viata de caine???
Am auzit ca daca nimeni nu ma ia-vor sa ma dea!!!! Vor sa ma duca la azil, oare aia ce este? Noroc cu mama fetei care a spus ca le "rupe picioarele" daca se intampla ceva cu mine, dar la ea nu ma poate lua, are deja prea multe animale...Din cand in cand mai merg in vizita la Charlie si atunci alerg si ma joc cat pot de mult...ca asta e poate doar odata la o saptamana-doua...
Au zis ca s-au saturat de mine-acum nu mai sunt mica si dragalasa, am crescut mare si sunt "rea" nici mancare nu imi cumpara pentru ca zic ei ca nu mai au bani, si am noroc ca primesc lunar de la mama fetei. Marius a promis ca ma ajuta cu dresajul, sa fiu si eu un caine ascultator, dar are nevoie de consistenta din partea familiei, sa ma invete zi de zi si minut de minut ce si cum sa fac, dar pentru asta trebuie sa fie cu mine...si ei nu sunt.
Vreau sa fie ca la inceput, dar nu mai pot sa ma apropii de ei si plang in fiecare zi din cauza asta, dar lor nu le pasa! Nu le mai pasa de mine si or sa ma dea afara din casa....asa au zis. Ca se intoarce in curand tanti cea care nu ma vrea si care a amenintat ca va deschide usa odata si ma lasa sa ma duc si sa ma descurc cum vreau si cum pot...
Eu nu stiu cum sa ma descurc pentru ca pana acum doar ei mi-au aratat, si nu stiu daca pot sa ma descurc singura.
Acum soarta mea sta in mainile voastre, pe ei ii iubesc in continuare, dar ei nu ma mai vor, vor doar sa scape de mine, sa nu ma mai vada langa ei sa plec de acolo cat mai repede cu putinta
Daca voi credeti ca am si eu un locusor acolo in curtea voastra si capat si eu o mnagaiere, oricat de mica va rog din suflet, ajuta-ma sa nu ajung pe strada pt ca nu stiu sa ma descurc, nu stiu cum sa traiesc pe strada.
Am nevoie deoar de putina papa (care va fii asigurata nu de ei, de cineva care ma iubeste de la distanta) si de vorbe bune si mangaiere, in rest nu am nevoie de nimic!
Vreau sa fiu iubita si alintat si eu, cum vad la altii, mi-e dor si de aia sunt trista...
Daca povestea mea nu v-a lasat indiferenti, va rog ajutati-ma sa imi gasesc o casuta...cu oameni normali si responsabili.